Wildfires

România arde (IV). Consecințele neașteptate ale depopulării: „Bătrânii nu mai pot lucra. Ca să mai bage și ei câte un leu în buzunar subvenție, vin noaptea și mai pun câte un chibrit”

By |august 28th, 2023|Tags: , , |

Pe măsură ce înaintezi spre Carașova, între parcul național și așezările umane apar, timid, urmele incendiilor de vegetație care mistuie în fiecare primăvară hectare întregi. Datele din Sistemul European de Informații privind Incendiile Forestiere (EFFIS) arată cum, de exemplu, în primăvara anului 2019 au avut loc două incendii în care au ars, adunat, peste 1.000 de hectare. Și lucrurile nu s-au oprit acolo.

România arde (III). Cum a ajuns țara noastră pe locul doi în UE la incendii de vegetație, cu toate că avem o climă care ne protejează

By |iulie 12th, 2023|Tags: , |

În 2022, peste 162.000 de hectare au fost afectate de incendii de vegetație în România. Asta ne-a pus pe locul II în UE în topul țărilor afectate de incendii, între Spania și Portugalia, țări din bazinul mediteranean predispuse la așa ceva din cauza climei și a factorilor meteorologici.

România arde (II), iar incendiile de vegetație fac victime: „L-a recunoscut după adidași”

By |iunie 6th, 2023|Tags: , |

Cu datele de mai sus, preluate din Sistemul European de Informații Privind Incendiile Forestiere (EFFIS), România a luat, în ultimii ani, aurul și argintul la incendii de vegetație și de pădure. Un raport european din 2020 arată că România a fost cea mai afectată țară din Uniunea Europeană. În 2022, a ajuns pe locul 2, dar cu un număr mult mai mare de incendii decât în anii precedenți. Rapoartele europene precizează și faptul că 9 din 10 incendii de vegetație sunt provocate de om. Omul dă foc și tot omul are de suferit. Anul trecut, 15 persoane au murit în România

România arde (I). Cum a ajuns focul să pună Delta Dunării pe harta incendiilor de vegetație din Europa: „Care trece cu barca și i se pare că e prea mult stuf, îi dă foc”

By |iunie 1st, 2023|Tags: , |

Cifrele de mai sus sunt doar o parte din incendiile de vegetație produse de la începutul anului în Delta Dunării, rezervație a biosferei, zonă umedă de importanță internațională, sit al patrimoniului natural și universal și sit al rețelei Natura 2000. Suprafața reală e mult mai mare și mai greu de calculat. O privire din satelit, prin intermediul Sistemului european de informații privind incendiile forestiere, ne arată o deltă colorată. Dar nu de verdele stufului, ci de verdele cu care au fost marcate suprafețele incendiate. Un raport european din 2020 arată că România este răspunzătoare pentru aproape jumătate din incendiile petrecute în

Go to Top