Mafia lemnului și defrișarea din România

Pădurile virgine din Europa Central-Estică sunt ultimele rămase pe continent, dar cu toate acestea ele sunt exploatate fără milă. Din această industrie de miliarde de euro face parte un sistem mafiot care se întinde din România chiar până în Ucraina. Companiile austriece de exploatare a lemnului stau chiar la baza acestui sistem.

Activități de exploatare în România (foto: © Beata Angyalosi/Shutterstock )

„Doar aveți grijă dacă mergeți în pădure pe cont propriu. Poate fi periculos acolo. Se pot întâmpla lucruri ciudate. Câțiva oameni nu au mai ieșit niciodată.” Asta este ceea ce i-au spus bărbatului deșirat cu ochelari. El amenința că va spune tuturor, că va ridica cortina ce ascunde întregul sistem a lemnului exploatat ilegal și practicile comerciale din cadrula acestuia. Bărbatul însuși făcea parte din acel sistem, dar era pregătit să iasă din el și să riște totul ca rezultat.

O companie prinsă în propria sa mașină de așchiere

Transformarea copacilor în plăci implică un proces de dimensiuni gigantice. Coloane de autocamioane livrează buștenii în depozite uriașe de cherestea zi și noapte. Aici ei sunt măsurați și verificați, iar mai apoi sunt azvârliți pe o bandă rulantă, curățați de scoarță, și dați la tăiere. 40 de trunchiuri de copaci în fiecare minut, 2400 în fiecare oră, 28800 în fiecare tură. Cel mai mare prelucrător din România, un colos în sector, are o foamete de nestăpânit pentru lemn. Iar acel prelucrător este un bărbat austriac secretos: Gerald Schweinghofer.

În 2018, echipa lui Schweighofer a fost acuzată de formarea unui grup infracțional organizat și de implicarea în exploatarea forestieră ilegală, fraudă fiscală și de practici comerciale neloiale. „Investigațiile sunt încă în desfășurare; noi acordăm asistență autorităților și nu vom mai da alte declarații,” spune Michael Proschek-Hauptmann, figura publică în ceea ce privește schimbările la Schweighofer din 2017. Responsabil pentru conformitate și sustenabilitate, Proschek-Hauptmann este un expert acreditat în probleme legate de mediu și a venit din Viena special pentru a oferi celor de la Addendum un tur ghidat al unuia dintre gaterele Schweighofer din orașul transilvănean Sebeș.

Până recent, orice vizită a vreunui jurnalist se oprea la poartă. Se știa chiar că activiștii au fost împroșcați cu spray cu piper de către personalul de securitate. Dar noua ordine decretată este deschiderea. Deoarece compania austracă se află sub suspiciuni serioase de implicare în exploatarea forestieră ilegală a ultimelor zone majore de pădure învecinate rămase în Europa. Schweighofer a fost deposedată de prestigiosul său certificat Forest Stewardship Council (FSC) de lemn produs în mod sustenabil. Raportul de 110 pagini a investigației FSC, care a fost văzut de Addendum, se referă la o „clară și convingătoare dovadă” că Schweighofer a fost „implicat sistematic [...] direct și indirect, în comerțul lemnului, care a fost exploatat și/sau manipulat violând legile și reglementările existente”, și s-a asociat ”cu indivizi și companii cu trecuturi criminale și corupte”.

Fotografie: © salajean/Shutterstock

Sfâșierea pădurilor virgine

Și acest lucru se întâmplă în timp ce miza în România este un paradis natural unic, casă a lupilor, urșilor și râșilor, și gazdă a unor plante care au dispărut de mult în alte părți. Și în timp ce activiștii pentru protejarea mediului încearcă să reducă emisiile de CO2 prin învinuirea celor ce aleg să călătorească cu avionul și prin solicitări pentru restricții a traficului rutier în orașe, un singur fag de 150 de ani absoarbe nouă tone de CO2 — îndeajuns cât să anuleze o călătorie de 56,000 de kilometri cu mașina. Cu toate acestea, aceștia și chiar și copacii mai bătrâni sunt doborâți la întâmplare. Pentru că acești copaci sunt de asemenea o afacere — un business care generează lăcomie care duce la rândul ei la violențe, amenințări și, într-un singur caz, chiar la tentativă de crimă.

Cu ajutorul imaginilor din satelit, Global Forest Watch a calculat că 317,000 de hectare de pădure românească au fost pierdute datorită exploatării forestiere între 2001 și 2017. Asta înseamnă echivalentul a 444,000  de terenuri de fotbal. Jumătate din acești copaci se aflau în parcuri naționale sau în zone de conservare și erau de sute de ani. ”În timp ce defrișarea pădurii tropicale Amazon a oripilat oamenii de mulți ani, aproape nimeni nu realizează că Europa conține rămășițe de păduri virgine care sunt la fel de importante. Faptul că majoritatea acestora se află în pragul ușii noastre, în Carpați, și sunt sub amenințare rămâne o poveste nespusă,” spune David Gehl de la Agenția de Investigare a Mediului (EIA), un ONG din SUA investigând exploatarea agresivă a naturii de pe glob. Rapoartele EIA acuză Schweighofer de faptul că a fost „cel mai mare destinatar în ceea ce privește lemnul ilegal” și pentru că „a mințit în ceea ce privește sursa produselor sale pentru mai mult de zece ani”.

Sosirea austriecilor

Nicio poveste despre depleția pădurilor române n-ar fi completă fără rolul jucat de afacerile austriece. Numele acestor companii nu sunt bine cunoscute de publicul larg, chiar dacă ele sunt lideri de piață mondiali pe respectivele lor ramuri din lanțul global de exploatare a lemnului.

Giganții din sectorul lemnului trebuie să fi crezut că au dat lovitura când au descoperit un nou El Dorado doar pentru ei: România, una dintre cele mai sărace țări din UE. Unul dintre acei giganți a fost Schweighofer. Din 2002 încoace, a început să își vândă gaterele din Austria, utilizându-și profiturile (raportate ca având nouă cifre) pentru a construi structuri mult mai mari în România. Politicienii români i-au primit cu brațele deschise pe austrieci. Schweighofer are acum mai mult de 3000 de angajați, o cifră de afaceri de 762 de milioane de euro li cinci fabrici în țară, producând pelete și lemn tăiat, lipit și profilat care se vinde în întreaga lume.

Avem de asemenea și compania Kronospan. Cu o cifră de afaceri anuală de mai mult de două miliarde de euro, este cel mai mare producător mondial de panouri din lemn, Ikea numărându-se printre clienții săi. Împreună cu compania elvețiană soră a acesteia, Swiss Krono, Kaindls sunt unul dintre principalii jucători din Carpați ca întreg . Iar în final, avem compania Egger, un concern global cu 18 situri în opt țări diferite.

Odată ce s-au pus la bătaie cu diversele lor afirmații și contracte semnate, iar extrem de corupta companie forestieră a statului român, Romsilva, a încredințat licențele de exploatare forestieră, au putut să înceapă — de la sosirea austriecilor în 2003, 260 de milioane de copaci au fost doborâți pe teritoriul român.

Fotografie: © Juan Enrique del Barrio/Shutterstock

Amenințați și bătuți

”Noi nu omorâm pădurile virgine,” managerul pe sustenabilitate a Schweighofer, Proschek-Hauptmann, subliniază chiar la început. Evită cu ageritate fiecare încercare de aducere în discuție a trecutului companiei, preferând să prezinte rapoarte, să arate cifre, să arate spre sistemul GPS de urmările a camioanelor special dezvoltat de companie. Acest sistem este menit să verifice sursa fiecărui copac și să susțină aparenta reformă a Schweighofer într-o companie care nu mai acceptă lemn din parcurile naționale.

Cu cât îl ascultăm mai mult, cu atât suntem mai predispuși să îl credem. Sau am fi, cel puțin, dacă nu erau bărbații care și-au riscat viața pentru a dovedi cum gigantul din industria lemnului a funcționat înainte să adopte aparenta sa transparență. Andrei Ciurcanu este unul dintre acei bărbați. Bine-făcut, ar fi putut să fie chiar el un tăietor de lemne, asta dacă nu s-ar fi decis să se dedice urmăririi oamenilor care distrugeau pădurile ținutului său natal. Ciurcanu a petrecut multe ore chinuindu-se prin sălbăticie, stând multe zile cu ochii în patru, și multe luni documentând manevrele la care fusese martor. A realizat de asemenea multe dintre filmele îngrozitoare care arată peisajele, parcă de pe lună, cu locurile unde odată stăteau păduri falnice.

El și Gabriel Păun, șeful său la ONG-ul de protecție a mediului Agent Green, au fost amenințați și bătuți de persoane necunoscute. Într-una dintre ocazii, cablul de frână al mașinii lor a fost tăiat. Altă dată, Păun a fost atacat de un virus care a șters șase gigabytes de date de pe computerul său și nu l-a lăsat să îl restarteze. „Chiar de la început, Schweighofer și-a construit întregul model de afaceri pe achiziția legală de lemn ilegal. Au știut asta, au tolerat asta, și câteodată chiar încurajau asta. Și nu sunt doar eu cel care spune asta: faptul a fost confirmat de către investigatori din cadrul Unității pentru Crimă Organizată,” a spus Ciurcanu, luând cuvântul în București. „Și acum, dintr-odată, ei vor să credem că s-au transformat în ”verzi”?”

Fotografie: © Mikadun/Shutterstock

De unde vine lemnul cu adevărat?

Ciurcanu indică spre cele mai recente investigații ale sale care, el spune, arată că doar modus operandi a Schweighofer s-a schimbat. Mulți furnizori nu livrează lemnul la gatere direct de la o pădure comercială, dar îl duc în schimb la spații de depozitare. Acolo, ei pot să amestece lemnul tăiat legal și ilegal, asta înainte să fie declarat curat și livrat gigantului din domeniul exploatării forestiere. În cazul Schweighofer, el spune, acest lucru le permite să treacă de sistemul GPS de urmărire a camioanelor, din moment ce acesta din urmă înregistrează doar drumul de la spațiul de depozitare la gater. Mai mult decât atât, Schweighofer continuă să achiziționeze lemn de la furnizori care exploatează pădurile din parcurile naționale.

Proschek-Hauptmann susține că are totul sub control în ceea ce privește controversatele spații de depozitare ale lemnului, în orice caz. „Acestea sunt facilități strict reglementate: țin registre, înregistrează livrările, și totul poate fi verificat.” Conform propriilor lor cifre, aproape jumătate din lemnul românesc al Schweighofer nu vine direct din păduri, ci din spații de depozitare ca acestea. Din acest motiv, EIA spune că este naiv din partea companiilor austriece în acest mediu extrem de corupt să se încreadă dintr-odată în onestitatea furnizorilor români. Proschek-Hauptmann spune, „Am dezvoltat sisteme de control intern și am introdus obligativitatea ca fiecare operator de spațiu de depozitare să fie vizitat de către noi cel puțin o dată pe an.” Cu toate acestea, chiar și acum, sistemul de urmărire prin GPS al companiei este incapabil să monitorizeze sursa fiecărui buștean a jumătate din lemnul românesc pe care îl exploatează.

Acțiune puțină, lemn mult

Este târziu acum în Sebeș, micul oraș transilvănean care găzduiește companiile Schweighofer și Kronospan. Matthias Schickhofer este în oraș. El este un fotograf cu câteva cărți publicate. În acestea, el ilustrează frumusețea ultimelor păduri virgine rămase în Europa și descrie pericolul cu care se confruntă. Lucrând cu Euronatur , o fundație germană de conservare, el s-a concentrat pe România pentru mult timp. Deoarece chiar dacă două treimi din pădurile virgine care au supraviețuit în Europa Centrală sunt localizate în România — până în 200,000 de hectare — doar aproximativ o zecime din acest număr se află sub vreun fel de protecție.

Pentru a ilustra problema, Schickhofer deschide Google Earth pe computerul său. Zboară peste densitatea de păduri din Munții Carpați pe ecranul său și mărește imaginea. Unde acum doar câțiva ani era încă o densă pădure de fagi, acum sunt goluri uriașe, arătând ca pete maronii în mijlocul verdelui. „Tot acest pământ defrișat face parte din parcuri naționale sau din rețeaua de protecție a naturii Natura 2000,” spune el. ”Autoritățile forestiere ale statului profită de orice infestații neînsemnate cu gândaci de scoarță sau de daunele furtunilor ca o scuză pentru a exploata dealuri întregi unul după altul.” Peticele maronii obișnuiau să fie doar cicatrici ale pădurii; acum ele sunt tot ceea ce a mai rămas — un singur petic maro de teren gol.

„Bruxelles ar trebui să exercite presiune reală pentru a stopa conglomeratul departamentelor forestiere ale statului, vechile rețele și clanurile corupte care distrug ultimele rămășițe ale acestor păduri virgine. A mers în Polonia, unde Curtea de Justiției a Uniunii Europene a oprit exploatarea forestieră a pădurii Białowieża , amenințând cu sancțiuni grave.”

Fotografie: © salajean/Shutterstock

Când cancerul a sosit în oraș

Ana Hațegan stă lângă un drum aglomerat, autocamioane încărcate cu trunchiuri de copaci enorme fulgerând pe lângă aceasta. Ele se îndreaptă spre porțile Kronospan. Din șemineele acesteia, nori de fum denși se ridică pe cer. Aici compania produce formaldehida, utilizată pentru lipirea plăcii aglomerate. Peste o anumită concentrație, chimicala este clasificată de WHO ca fiind carcinogen.

„Grupul nostru de campanie s-a luptat cu asta pentru mai mult de zece ani: am organizat proteste la care a participat jumătate din oraș. Aceasta este o zonă rezidențială, trăiesc copii aici, și nu avem niciun motiv să credem măsurătorile oficiale,” a explicat Hațegan. Ea continuă să spună că Kronospan a primit permisiunea să își construiască fabrica, care produce 30,000 de tone de formaldehidă în fiecare an, fără niciun fel de evaluare a impactului asupra mediului. Când România a ajuns la Curtea de Justiție a UE pentru această breșă, s-a simțit la început ca o victorie parțială. Dar apoi Kronospan a anunțat că planifica să își dubleze producția de formaldehidă în Sebeș: „Aerul era deja teribil atunci, și am ieșit înapoi în stradă. Am inițiat procese și am cerut măsurători independente.”

Ceea ce Hațegan descrie este bătălia extenuantă a unor cetățeni de rând împotriva unui concern global care are spatele asigurat de politicienii locali. Ea ne arată documente din spitalul județean. Acestea par a indica că a avut loc o creștere bruscă a numărului de plângeri cu privire la capacitatea respiratorie și că o proporție mare de rezidenți locali sunt afectați. Investigațiile ulterioare au dezvăluit că Sebeș are, de asemenea, mai multe cazuri de cancer decât media județeană. „Continui să lupți, obții documente,” spune micuța Ana Hațegan, ”te informezi despre tot pentru a avea o șansă să declanșezi proceduri complexe, și totuși nu ajungi nicăieri. Mi-au spus că vor avea nevoie de un an întreg de măsurători independente care vor costa 10,000 de euro. De unde ar trebui să fac rost de o asemenea sumă?”

“Vă vom ucide”

În timp ce Hațegan vorbea, Matthiaas Schickhofer a urmărit neîncetat intrarea în stația Kronospan, și este îngrozit. S-a format o coadă lungă de autocamioane, toate pline cu bușteni, majoritatea de fag gros și de stejar, toți destinați să ajungă în enormul spațiu de depozitare al companiei. „Bușteni ca aceștia au fost aduși aproape sigur din păduri bătrâne, destul de posibil virgine,” explică el. „Kronospan susțin că ei nu folosesc niciun lemn din păduri virgine sau din zone protejate, dar când mă uit la acest spațiu de depozitare sunt extrem de suspicios. Un șofer de camion tocmai mi-a spus că fagii voluminoși din camionul său vin din munții Tarcu — o zonă protejată de Natura 2000.”

Pentru a înțelege cu adevărat amploarea exploatării forestiere, merită să aruncăm o privire la cifrele nepublicate care s-au scurs în mâinile activiștilor la sfârșitul lui 2018. Ele provin din inventarul forestier românesc confidențial și arată că 38,6 de milioane de metri cubi de lemn au fost luați din păduri între 2014 și 2018. Cantitatea permisă legal conform planurilor de utilizare forestieră a fost de doar 18 milioane de metri cubi. Asta înseamnă că suma totală de copaci doborâți a fost de două ori mai mare decât limita legală și că 20 de milioane de metri cubi din această sumă a fost tăiată de cei pe care nu putem să-i numim altcumva decât mafia lemnului. 

Trebuie să găsim pe cineva care poate să pună asta în context. Cineva care știe sistemul din interior. Așteptându-ne printre copaci este un bărbat înalt și deșirat cu ochelari: Mihail Hanzu, un inginer forestier calificat care a fost Inspector Forestier pentru o municipalitate de lângă Sibiu. Prin ceea ce a trecut acolo este povestea pădurilor României: „Mi-a luat două luni să devin suspicios, patru ca să fiu sigur, și șase ca să fiu amenințat cu moartea de ei.” Greșeala lui Hanzu? A ridicat cortina ce ascundea cel mai important secret al afacerii: cum copacii tăiați ilegal sunt transformați în lemn legal, și cum cei implicați pot să facă milioane din asta.

„A fost un întreg sistem, de la primar la colegii mei din departamentul forestier. Am găsit mai mult mult de 50 de căi prin care evitau frauda. Cea mai comună era subestimarea voită a volumelor. Ei însemnează un copac pentru tăiere. Scriu pe hârtie că măsoară 18 metri, chiar dacă acesta măsoară de fapt 40, și că are un diametru de 25 de centimetri, chiar dacă are de fapt 50. Acea diferență înseamnă o grămadă de bani, și această grămadă intră în sistemul lor. Municipalitatea emite o licență pentru exploatare forestieră, companiile vând lemnul către intermediari, care îl pun în depozitele lor de cherestea și mai târziu îl livrează la gatere împreună cu toate declarațiile legale necesare.”

Hanzu a fost îngrozit când a realizat scara la care se întinde frauda. S-a furișat în secret prin păduri, a făcut măsurători și a descoperit zone uriașe care au fost ”curățate” ilegal. În cele din urmă, a refuzat să semneze documentele care aveau să mușamalizeze scamatoria. „Eram acolo, în pădure, stând chiar în fața copacilor tăiați ilegal. Eu, șeful meu, un alt inspector forestier și ofițerul de poliție local. Am spus că nu mă voi mai implica în niciun fel.” Colegul său s-a întors înspre el și a șuierat: ”Dacă nu o faci, o să găsesc vreo doi țigani care să te omoare în pădure.”

Fotografie: © Mikadun/Shutterstock

Ministrul otrăvit al apelor și pădurilor

Au urmat mai multe amenințări. Asta până când în sfârșit, Hanzu a decis să aducă la lumină observațiile făcute și a mers la investigatori cu scopul de a opri sistemul, care a fost estimat că ar fi extras opt milioane de euro într-un singur deceniu doar din mica sa municipalitate. Anchetatorii au instalat o cameră în biroul lor care înregistra totul. Dintr-odată, o femeie intrase și le-a spus să continue interviul în alt birou. Prin urmare, au ieșit pe coridor, unde Hanzu și oficialul erau singuri și neobservați. Apoi oficialul i-a spus, „Ieși de aici!” Din întâmplare, Hanzu a văzut o scrisoare anonimă adresată Ministrului Apelor și Pădurilor, defăimându-l în stil specific Securității cu apelative ca „un pericol pentru societate” și „bolnav psihic”. Doar mai târziu s-a dovedit a fi adevărat tot ceea ce Hanzu a afirmat. 

Când îl întrebăm dacă sistemul este doar un exemplu izolat, el face o pauză scurtă înainte să vină cu replica: „Dacă asta nu e mafie, ce este? E o rețea criminală organizată care distruge suprafețe uriașe de pădure, se îmbogățește la greu între timp și care a trecut de mult de puncul în care putea fi oprită.” Mihail Hanzu este un denunțător, cineva care a spus totul pentru că iubește pădurea. Întrebat de rolul jucat de către companiile austriece în acest sistem, îi este greu să să creadă asigurările acestora. „Ei sunt cei care pompează bani în acest sistem. Nu ar putea să-l oprească acum, chiar dacă ar vrea. Dar aceste companii au știut ce se întâmplă când au venit în România.”

Oricine reprezintă un pericol pentru acest sistem trebuie să se pregătească pentru ce este mai rău, fie că este vorba de un militant pentru mediu, un inspector forestier… sau chiar un ministru din guvern. La începutul lui ianuarie 2018, ministrul apelor și pădurilor din România, Doina Pană, și-a dat brusc demisia. Până atunci, ea a încercat să ia acțiuni riguroase împotriva comerțului de pe urma exploatării forestiere ilegale. S-a spus că s-a îmbolnăvit pe dintr-odată, dar, mai târziu, fostul ministru a explicat cum, în toamna lui 2017, s-a simțit tot mai rău, a avut palpitații, iar doctorii au eșuat în a explica cauzele. Doar după demisia ei, testele amănunțite și un raport toxicologic au ajutat la ajungerea unui verdict incredibil: ministrul a fost probabil otrăvit cu doze mari de mercur pentru o perioadă lungă de timp.

Într-un interviu pentru platforma online Ziar de Cluj , politicianul, acum recuperat complet, a spus că mafia lemnului a fost în spatele atentatului la viața ei. Noile condiții pe care le-a impus a făcut exploatarea forestieră ilegală mai dificilă, iar cartelurile au avut „pierderi uriașe” ca rezultat. A arătat, de asemenea, spre legea monopolului pe care a introdus-o în încercarea de a limita acțiunile celor de la Schweighofer: ”Doar această schimbare i-a costat pe Schweighofer 150 de milioane de euro pe an. Dar, totuși, am mers înainte cu noile măsuri, chiar dacă foloseau orice mijloc avut la dispoziție să mă compromită. Nu am crezut că vor merge chiar atât de departe.” Schweighofer le-a spus celor de la Addendum că acuzațiile ei sunt „absurde” și că își rezervă dreptul de a face „demersuri legale”. Investigațiile sunt încă în desfășurare.

Fotografie: © NomadWarrior/Shutterstock

Importul de lemn de peste hotare

Între timp, giganții autrieci din România au o problemă: lemnul se termină. Schweighofer susține că trebuie să importe mai mult de jumătate din lemnul de care are nevoie, și dă vina pe birocrația românească pentru asta. Activiștii, în orice caz, suspectează că adevăratul motiv este faptul că presiunea media, reglementările mai stricte și anchetele aflate în desfășurare le îngreunează celor de la Schweighofer demersurile de a obține lemn din diferite surse. În orice caz, materialul brut este acum importat în cantități mari din țări precum Slovacia și Republica Cehă, spre exemplu.

„Dar sistemul de urmărire dezvoltat de Schweighofer pentru România nu funcționează cu importuri, ceea ce înseamnă că, încă o dată, este aproape imposibil să fie localizată sursa lemnului. Acest fapt este îngrijorător, din moment ce exploatarea forestieră la scară mare se întâmplă și în Slovacia, de asemenea,” avertizează Johannes Zahnen, un expert forestier al WWF. El nu poate înțelege de ce Regulamentul UE din 2013 privind Lemnul nu are încă niciun efect, având în vedere că ar trebui să oprească cu totul comerțul ilegal cu lemn în UE. ”Diferite ONG-uri fac multe compromisuri, dar chiar și așa, foarte puține lucruri se pun în practică. Statele UE implementează Regulamentul cu multe petice.”

Până destul de recent, Ucraina, de asemena, a fost considerată o țară furnizor importantă. Șinele căii ferate ucrainiene trec, practic, prin ușile stațiilor Schweighofer și Egger din Rădăuți, nordul României. Organizația de mediu Earthsight a descoperit că Schweighofer singură a livrat 80 de vagoane de tren pline de lemn în fiecare zi. Familia Kaindl a deschis recent o nouă fabrică de plăci furniruite în Ungaria, chiar la granița ei cu Ucraina. 

Dar în Carpații ucraineni, de asemenea, există zone defrișate enorme. Autoritatea forestieră de stat ucraineană se dovedește a fi la fel de coruptă ca omoloaga sa română. Fostul conducător al ei a fost ieșit din comun de creativ în ceea ce privește acceptarea mitei. „Pentru a păstra lemnul cu mult mai jos decât prețul pieței, companiile străine au fost dispuse să trimită plățile către companii de tip ”cutie-poștală” înregistrate în Belize și Panama pe numele soției acestuia,” spune Tara Ganesh de la Earthsight. „Șeful autorității forestiere este acuzat că a băgat în buzunar mite în valoare de 13.6 milioane de euro de la patru companii de lemn între 2011 și 2014.

Ca rezultat al presiunii publice, Ucraina a impus o interdicție de export asupra buștenilor. Aceasta a reprezentat o problemă uriașă pentru cumpărători, care au răspuns prin angajarea de lobbyiști care să pună presiune pe Kiev la nivelul UE pentru a ridica interdicția pe export. „Trenuri fantomă” cu acte false și încărcături pline de bușteni și-au găsit calea peste granița cu România pe timpul nopții. Un director forestier a fost prins în flagrant, oferind ofițerilor de poliție $10.000 ”bani de tribut” pentru a se face că nu văd activitățile ilegale de exploatare forestieră. Din moment ce doar lemnele de foc și lemnul tăiat (în anumite forme) ucrainene sunt scutite de interdicția pentru export, exporturile acestora cresc brusc. Lemnul de calitate mai înaltă este , în mod deliberat, declarat pe nedrept ca un lemn legal, de calitate mai joasă. Structurile criminale din spatele acestei activități au devenit atât de puternice încât ele implică actori de la toate nivelele — de la avocați la bancheri, și de la directori forestieri la ofițeri vamali și funcționari a căilor ferate de stat.

Fotografie: © Benedek Alpar/Shutterstock

Distrugere pe termen lung

Oricine vrea să vadă consecințele tot acestui proces în România, ar putea să se îmbarce într-o Dacia Duster și să conducă până într-o vale cu drumuri parcă tot mai înguste. Drumul este accidentat, iar marginile sale sunt acoperite de sticle de bere de plastic: „De la tăietorii de lemne,” spune Horea Petrehuș, un bărbat cu părul șaten. El și prietenii săi parcurg des drumul lung până în vale și merg pe jos prin ultima pădure de molizi spre ceea ce ei numesc apocalipsa.

De aici, o zonă vastă cu defrișări domină peisajul. Cât de departe poți vedea cu ochii, tot ceea ce a rămas sunt tufișuri și buturugi, nimic mai mult. „Asta este ceea ce lui Herr Schweighofer îi place să numească ”sustenabil”?” întreabă Horea, și ne spune ce a văzut aici: „Suntem în munții Apuseni, în valea urșilor. Dar urșii sunt de mult dispăruți. Cu opt ani în urmă, daunele unei furtuni au reprezentat scuza. S-au înfățișat oameni cu mulți bani, iar tăietorii de lemne nu au întârziat să apară. În cele din urmă, au fost mii de camioane, toate cu destinația Schweighofer. Iar asta este ceea ce a rămas. Nu s-a facut nicio curățenie, și chiar după toți acești ani, nu s-a făcut nicio reîmpădurire,” spune Horea, un manager forestier.

Horea ne-a adus aici după ce Michael Proschek-Hauptmann a lăudat politicile de sustenabilitate ale Schweighofer în timpul vizitei noastre la fabrică. Unde pădurile se scăldeau odată în apa de ploaie ca un burete și o eliberau constant înapoi în sol, acum au loc inundații frecvente peste tot. Sute de localnici care obișnuiau să trăiască din recoltarea și vânzarea ciupercilor și-au pierdut sursa de venit. „Este imoral pentru companiile ca Schweighofer să susțină că nu știu nimic despre asta.” Nu este nimic fals în furia lui Horea. Este furia unui om care cunoaște pădurile și le vede dispărând chiar din fața ochilor săi. „Dacă Schweighofer susține acum că s-a schimbat, cu siguranță nu am văzut niciun semn care să arate asta. Ar trebui să înceapă prin restaurarea a ceea ce au distrus, sunt sute de situri în România ca acesta.” Confruntat cu aceste acuzații, Proschek-Hauptmann spune că o mare suprafață a zonei a fost reîmpădurită de autoritatea forestieră locală.

Fotografie: © Angyalosi Beata/Shutterstock

În ultima pădure virgină

În ziua următoare, activistul Matthias Schickhofer mărșăluiește prin valea Arpașului din munții Făgărași cu un grup internațional de oameni de știință care participă la o conferință pe tema protejării pădurilor virgine. Este o zonă neatinsă de mâna umană, o zonă care a fost lăsată să își urmeze cursul natural de mii de ani. Oamenii de știință de la Universitatea din Praga au condus studii pe termen lung în vale ca parte a celui mai mare proiect de cercetare a pădurilor virgine din Europa. Ei vor să înțeleagă cum aceste păduri neatinse se împacă cu vântul și seceta. Mediul fiind mai tot timpul sub influența schimbărilor climatice, acestea sunt întrebări importante.

Doar a parte din această vale sălbatică este protejată, iar oamenii de știință se tem pentru siturile lor de cercetare. Procesele ecologice complexe din pădurile naturale nu sunt încă pe deplin înțelese, iar pădurile virgine în care pot fi studiate sunt aproape de dispariție în Europa. „Totul aici e conectat cu tot restul. Fiecare copac căzut, fiecare ramură și fiecare ciupercă au propriile lor funcții într-un ecosistem complex. Falnicii copaci antici absorb cantități uriașe de dioxid de carbon din atmosferă, astfel stabilizând climatul nostru. Aici în Carpați, ei sunt plămânii verzi ai Europei,” explică Schickhofer.

El și cercetătorii încearcă să catalogheze cât mai multe păduri virgine cu putință, cât de repede posibil, pentru a securiza un statut de ”pădure protejată” pentru ele. Dar este o cursă contra timp: între timp, serviciul forestier de stat poate emite licențe de exploatare forestieră tot timpul, iar acest lucru se întâmplă în fiecare zi în parcurile naționale și zonele Natura 2000 ale României, unde doar mici zone împădurite sunt strict-protejate. Catalogul pădurilor virgine acoperă în prezent aproximativ 30,000 de hectare — nici măcar jumătate dintr-un procent din totalul de pădure românești. Oamenii de știință se plâng de obstacolele birocratice și de lipsa de interes de partea Ministerului Apelor și Pădurilor. Nicio altă țară din UE nu are o comoară comparabilă în ceea ce privește pădurile.

La întoarcere s-a văzut clar de ce oamenii de știință sunt atât de îngrijorați. Calea va fi în curând plină de șanțuri groase lăsate de buldozere, apar spații de depozitare, cablurile se întind până sus în munți, iar pământul este acoperit de trunchiuri groase și puternice de copaci tăiați — aici de asemenea, tăietorii de lemne și-au declarat intențiile.

Fotografie: © Angyalosi Beata/Shutterstock)

Traduceri disponibile
marţi, 18. februarie 2020.

Sursă/e:

Addendum

Traducere de:

Claudiu Pop | VoxEurop
share subcribe newsletter